A doua opinie medicală

Serviciu oferit de o echipa de medici specialiști de la Teladoc Health

Serviciul “A doua opinie medicală” îți permite să beneficiezi de opiniile unor experți recunoscuți la nivel mondial.

- Ai îndoieli cu privire la diagnosticul primit sau la tratamentul prescris?
- Nu este clar ce ai de făcut?
- Consideri că nu ai informațiile necesare pentru a lua o decizie?

Prin intermediul serviciului ”A doua opinie medicală”, beneficiezi într-un timp scurt de un raport scris care include opinia unor specialiști de prestigiu cu privire la afecțiunea ta, fără să fie nevoie să te deplasezi. Acest raport te va ajuta să iei cele mai bune decizii cu privire la tratamentul care trebuie urmat.

Serviciul îți permite, de asemenea, să beneficiezi de o revizuire a diagnosticului și a tratamentului, să descoperi tratamentele alternative și să obții recomandări specifice privind afecțiunea ta.

Pe parcursul întregului proces, vei fi ghidat de un medic din echipa Teladoc, care te va ajuta să întocmești dosarul medical și, dacă este cazul, îți va recomanda examene medicale suplimentare, necesare pentru a obține o opinie cât mai completă și corectă.

Cine poate beneficia de acest serviciu?

În calitate de persoană asigurată Allianz-Țiriac într-un contract de asigurare de sănătate sau de viață care include acoperirea “A doua opinie medicală”, beneficiezi de acest serviciu fără costuri suplimentare oricând consideri necesar. Serviciul “A doua opinie medicală” este potrivit evaluării cazurilor care implică boli grave sau complexe, inclusiv boli oncologice, probleme de sănătate care necesită intervenții chirurgicale, boli neurologice, boli pediatrice grave și boli reumatice.

Cum funcționează?

Alegi modalitatea de comunicare pe care o preferi, telefon sau e-mail și completezi formularul solicitat. Echipa medicală va lua legătura cu tine și îți va explica întreg procesul.

  • 1Colectarea datelor:

    Odată ce eligibilitatea pentru acest serviciu va fi confirmată, echipa medicală va începe procesul de colectare a informațiilor cu privire la afecțiunea ta.

  • 2Revizuirea rapoartelor medicale:

    Un comitet clinic va începe revizuirea inițială a rapoartelor și examenelor medicale furnizate.

  • 3Selectarea experților medicali:

    Comitetul clinic va începe procesul de selectare a experților medicali cu cea mai vastă experiență la nivel mondial, privind afecțiunea în cauză.

  • 4Analiza cazului:

    Echipa medicală va trimite un raport experților selectați și va menține legătura cu tine și cu medicul tău curant pentru a discuta detaliile referitoare la cazul medical.

  • 5Realizarea raportului:

    Echipa medicală va realiza un raport în limba română pe baza avizelor experților consultați.

  • 6Prezentarea raportului:

    Echipa medicală îți va trimite raportul și va răspunde la întrebările adresate de tine și de medicul tău curant.

O a doua opinie medicală te poate ajuta să îți înțelegi diagnosticul și, dacă este necesar, îți poate recomanda un tratament alternativ

Acesta nu este un serviciu de urgență și mai jos sunt exemple de afecțiuni pe care nu le putem trata. Dacă te simți foarte rău, te sfătuim să contactezi serviciile locale de urgență.
Ce nu tratăm: dureri în piept, dificultăți de respirație, dureri abdominale severe, sângerări abundente, gânduri de sinucidere sau autovătămare, confuzie, pierderea conștienței, infecție severă, durere severă, suspiciune de accident vascular cerebral, convulsii, complicații ale sarcinii, febră mare la sugarii bolnavi.